Demografie aplicată în Sănătatea Publică II Mortalitatea – modalităţi de măsurare Conf. univ. dr. ODETTA DUMA odettaduma@yahoo.com

World Health Statistics 2012. Geneva, WHO BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ Odetta Duma – Sănătate Publică si Management, Ed. Venus, Iaşi World Health Statistics 2012. Geneva, WHO 2012 World Population Data Sheet

OBIECTIVE EDUCATIONALE:    Definirea, analiza şi interpretarea principalelor evenimente şi fenomene demografice negative  Completarea corectă a certificatului medical constatator de decesului

Mortalitatea ca fenomen demografic se referă la frecvenţa deceselor într-o anumită populaţie şi pentru un interval delimitat de timp. Spre deosebire de natalitate şi fertilitate, mortalitatea constituie componenta negativă a mişcării naturale a populaţiei.

Studierea mortalităţii este importantă din perspectiva sănătăţii publice deoarece: mortalitatea influenţează creşterea numerică a populaţiei şi structura acesteia pe grupe de vârstă; mortalitatea este utilizată ca indicator de bază în măsurarea stării de sănătate a populaţiei; pe baza situaţiei deceselor se pot identifica şi ierarhiza problemele de sănătate dintr-o populaţie şi se pot formula astfel obiectivele în cadrul proiectelor şi programelor de sănătate; face posibilă evaluarea eficacităţii serviciilor de sănătate.

Decesul = dispariţia definitivă a semnelor de viaţă în oricare moment după ce a avut loc naşterea soldată cu un născut viu. Certificat constatator de deces Certificatul de deces şi adeverinţa de înhumare

Indicatori utilizaţi în măsurarea mortalităţii sunt: Rata de mortalitate generală sau rata brută de mortalitate Ratele specifice de mortalitate Mortalitatea proporţională (letalitatea) şi fatalitatea Rata standardizată a mortalităţii şi raportul standardizat de mortalitate Speranţa de viaţă şi alţi indicatori numiţi funcţii biometrice din tabelele de mortalitate

Mortalitatea infantilă Mortalitatea fetală Mortalitatea maternă

Rata brută de mortalitate Rata de mortalitate generală sau rata brută de mortalitate măsoară proporţia tuturor deceselor care au loc la 1000 locuitori într-un anumit interval de timp, de regulă, un an calendaristic:

Rata brută de mortalitate este un indicator frecvent utilizat datorită simplităţii calculului şi disponibilităţii datelor. Principalul său dezavantaj este acela că nu ţine cont de faptul că riscul de deces variază major în funcţie de vârstă dar şi de sex, rasă, categoria socio-profesională, etc. Influenţa pe care o exercită structura pe vârste asupra ratei brute poate fi înlăturată prin tehnicile de standardizare.

Mortalitatea generală pe glob Tendinţa de scădere în ultimele decenii a mortalităţii constatată peste tot în lume, dar mai ales în zonele industrializate a fost urmată aici de o uşoară creştere de dată recentă, fapt pus pe seama îmbătrânirii demografice a populaţiei şi a creşterii ponderii vârstnicilor, prin creşterea speranţei de viaţă. Regiunile unde se constată rate mari de mortalitate sunt: Africa de Vest (15 0/00), Africa de Est (16 0/00), Africa Centrală (16 0/00). Ţările cu mortalitate mai mică de 5 0/00 sunt: Libia, Panama, Mexic, Costa Rica, Republica Dominicană, Jamaica, Chile, Paraguay, Kuwait, Emiratele Arabe, Qatar, Singapore, Malaiezia, Tadjikistan.

Mortalitatea generală pentru Europa este de 11 0/00 Mortalitatea generală pentru Europa este de 11 0/00. În nordul şi vestul continentului nivelul este de 10 0/00, în timp ce Europa Centrală şi de Est se caracterizează printr-un indice brut de 14 0/00 . România (2010) 12,1 decese la 1000 locuitori. Spor/deficit natural = Nr. nascuti vii-nr. decese = - 2,2 persoane la 1000 locuitori

Mortalitatea specifică Indicatorii specifici de mortalitate permit o analiză mai nuanţată a fenomenului pentru diferite subpopulaţii. Aceste rate se pot calcula în funcţie de: grupa de vârstă; sex; rasă; mediu de rezidenţă (urban/rural); cauza de deces.

Mortalitatea specifica la 5-9 ani

Analiza deceselor pe sexe evidenţiază o supramortalitate masculină Analiza deceselor pe sexe evidenţiază o supramortalitate masculină. Aceasta coexistă cu o supramorbiditate feminină, cazurile de boală diagnosticate şi raportate la femei fiind mai numeroase. Mortalitatea specifică pe cauze de deces:

În România, principalele cauze de mortalitate (2010) au fost reprezentate de: - bolile ap. circulator 729,6 decese la 100.000 locuitori - tumori 221,7 decese la 100.000 locuitori - bolile digestive 77,5 decese la 100.000 locuitori - bolile ap. respirator 59,4 decese la 100.000 locuitori - accidente, traumatisme 56,1 decese la 100.000 locuitori

evoluat primar de tranziţie Principalele cauze de deces într-o ţară sunt influenţate de structura demografică şi de nivelul de dezvoltare socio-economică. Astfel, se descriu trei principale modele de mortalitate în funcţie de cauza de deces: evoluat primar de tranziţie

Letalitatea indicator de structură care arată ponderea deceselor de un anumit tip la 100 decese. se poate calcula pe grupe de vârstă, pe sexe, medii de rezidenţă sau cauze de deces. Letalitatea BCV > 50%

Fatalitatea Indicele de fatalitate prin boala “x” arată frecvenţa deceselor datorate unei anumite afecţiuni din totalul celor care suferă de acea boală:

Speranţa de viaţă la naştere (DMV) Mortalitatea dintr-o anumită regiune poate fi exprimată sintetic cu ajutorul speranţei de viaţă la naştere sau a duratei medii de viaţă, indicator care în acelaşi timp oferă date şi despre starea de sănătate a populaţiei. Speranţa de viaţă la naştere este numărul mediu de ani pe care o persoană are şansa să-i trăiască în condiţiile specifice modelului de mortalitate pe grupe de vârstă a populaţiei din care provine şi pentru un anumit an calendaristic. Acest indicator furnizează date indirecte privind nivelul de trai dintr-o ţară. Astfel, s-a constatat o corelaţie directă între durata medie a vieţii şi produsul intern brut pe cap de locuitor. De asemenea, se descrie o corelaţie similară şi cu procentul alocat sănătăţii din venitul naţional.

România DMV (2008-2010)73,47 ani M 69,76 ani F 77,30 ani

DMV ASIA Japonia 83/ 79/ 86 ani China 73/ 71/ 75 ani EUROPA Switzerland 82/ 79/ 84 ani Ukraine 68/ 63/ 74 ani AFRICA Lesotho 40/ 40/ 39 ani Tunisia 74 /72/ 76 ani

Mortalitatea infantilă Mortalitatea infantilă este fenomenul demografic al deceselor copiilor sub un an înregistrate în populaţia născuţilor vii dintr-o anumită regiune şi pentru un interval dat de timp, de regulă un an calendaristic. Studierea mortalităţii infantile prezintă un interes aparte pentru că împreună cu durata medie a vieţii constituie cei mai sensibil şi frecvent utilizaţi indicatori privind nivelul de dezvoltare socio-economică şi ai stării de sănătate a populaţiei.

Factorii de risc pentru decesul 0-1 an Factorii endogeni care ţin de mamă: vârsta (sub 20 ani şi peste 35 de ani); rangul naşterii (risc crescut la prima naştere, scade la a doua naştere şi creşte la următoarele); caracteristicile fizice ale mamei (talia < 150 cm şi greutatea < 45 Kg); antecedente personale: boli cardiovasculare, diabet, tuberculoză, sifilis, hemopatii, viroze din primul semestru; medicamente luate în cursul sarcinii, ca şi fumatul, consumul de alcool, droguri; alimentaţia necorespunzătoare, traumatisme psihice şi fizice suferite de gravidă; afecţiuni obstetricale pe parcursul sarcinii şi a naşterii (toxemia gravidică, placenta previa, accidente în timpul naşterii).

Factorii endogeni care ţin de copil: prematuritatea şi greutatea mică la naştere; sexul masculin; rangul născutului; vârsta mică; handicapuri biologice (malnutriţie, rahitism, anemie, malformaţii, infecţii repetate).

Factorii exogeni: de mediu natural (climă, sezon, caracteristici geografice care pot suprasolicita organismul încă inadaptat al sugarului); asistenţa medicală a femeii pe durata sarcinii şi ulterior a sugarului; planificarea familială astfel încât copiii care se nasc să fie doriţi, fără riscul de abandon; factori socio-economici- nivelul scăzut de educaţie al mamei, starea civilă (mama necăsătorită), venitul familiei, domiciliul instabil sau condiţiile de locuit inadecvate, alimentaţia incorectă (ritm, calitate, cantitate).

Indicatori de măsurare a mortalităţii infantile Analiza deceselor 0-1 an se poate face pe sexe (se descrie o supramortalitate infantilă masculină), pe medii de rezidenţă (urban, rural), pe grupe de vârstă şi cauze medicale de deces. Primul an de viaţă cuprinde: perioada neonatală (0-27 zile) care include perioada neonatală precoce (0-6 zile); perioada postneonatală (28-364 zile).

În funcţie de vârsta de deces se descriu mortalitatea neonatală precoce:

mortalitatea neonatală: mortalitatea postneonatală:

Majoritatea deceselor infantile în România se produc după prima lună de viaţă. Principala cauză de deces este deţinută de bolile respiratorii, urmată de anomaliile congenitale şi cauzele perinatale (leziuni, obstetricale, boala hemolitică a noului născut, afecţiuni hipoxemice, etc). 2010 9,8 decese 0-1 an/ 1000 n. născuţi vii 1989 26,9 decese 0-1 an/ 1000 n. născuţi vii În ţările Europei de Vest, peste 2/3 din decese se produc în prima lună de viaţă, având ca principală cauză anomaliile congenitale.

Mortalitatea fetală Moartea produsului de concepţie se poate produce în primele 28 de săptămâni (perioada fetală precoce) sau după 28 de săptămâni şi până la naştere. Evenimentele corespunzătoare celor două perioade sunt avortul şi născutul mort. România (2010) 480,3 avorturi / 1000 n.născuţi vii Indicatorul de evaluare a avorturilor este:

Mortinatalitatea este fenomenul morţii fetale tardive, între vârsta gestaţională de 28 de săptămâni şi data naşterii. În practică este adeseori dificil de diferenţiat născutul mort de avortul în lună mare, luând în considerare doar vârsta sarcinii. Pentru a se evita confuzii legate de aceasta, criteriul principal este dezvoltarea fizică şi anume greutatea de 1000 g şi lungimea de 35 cm. Născutul mort va avea o greutate ce depăşeşte 1000 g şi peste 35 cm, în timp ce la avort cel puţin unul din parametrii se situează sub nivelul stabilit.

Indicatorul de mortinatalitate

Datorită cauzelor comune dintre mortinatalitate şi mortalitate neonatală precoce, în practică se comasează frecvenţa născuţilor morţi cu frecvenţa deceselor precoce sub forma mortalităţii perinatale:

Mortalitatea maternă Fenomenul demografic al mortalităţii materne constă din decesele femeilor în timpul sarcinii, naşterii sau lehuziei (42 zile după naştere) din oricare cauză mai puţin accidentele sau traumatismele şi raportat la 1000 sau 100 000 născuţi vii:

Se descriu decese directe ca rezultat al complicaţiilor obstetricale de pe parcursul sarcinii, naşterii sau în perioada puerperală, sau al omisiunilor, intervenţiilor/manevrelor sau tratamentelor incorect aplicate. Decesele indirecte sunt o consecinţă a unei boli preexistente sarcinii sau a unei boli care a coincis cu sarcina, neavând cauze obstetricale, dar care este agravată de modificările fiziologice gravidice.

Cunoaşterea frecvenţei deceselor materne oferă date despre starea de sănătate şi mai ales despre eficacitatea îngrijirilor de care ar trebui să beneficieze gravidele pe parcursul sarcinii şi la naştere. În România (2010) s-au înregistrat 0,24 decese la 1000 născuţi vii. Mortalitatea prin avort la noi a scăzut considerabil din 1990, în urma abrogării Decretului 770/1967 care interzicea practicarea liberă a avortului. Cu toate acestea, nivelul deceselor materne este încă mare prin comparaţie cu alte ţări europene.